George Bacovia (1881-1957) George Bacovia (born George Vasiliu in 1881 in Bacău, Romania) was the son of a shopkeeper. Educated as a lawyer, he spent his life in his hometown and in Bucharest where he held several positions as a minor clerk. Born into the Romantic tradition bequeathed to Romanian poets by Mihai Eminescu, Bacovia broke from that mold and, with surreal portraits of life's terrors and terribleness, bridged the gap from the Romantics to a new, and distinctly Romanian, modern poetry. After a life spent largely in ill health, Bacovia died in Bucharest in 1957 at the age of 75. Scroll down to read these Bacovia poems translated by JoAnne Growney and Radu Doru Cosmin.: Monosilab de toamnă / Monosyllables of Autumn Strigoii / The Ghosts Marş funebru / Funeral March Pantofii / Shoes Return to Romanian Poetry page Return to JoAnne’s Home Page
Monosilab de toamnă Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând şi animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plânge... anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis.	Monosyllables of Autumn Autumn strikes my window with metal leaves, wind. Unbearable silence, a thought, an animal: tired. In my room the silent floor snaps: crack! Shadows jump all over the empty, silent place. I try to write. In vain. Scratch. The lamp shudders. My years and yours pass. Should I lie on the bed? Close my eyes? Chance. Hope will slowly fall into emptiness all. Will times ever be normal? Bis. Autumn strikes the window with metal leaves. Dream.
Strigoii Cu roşii fanare, galbene, verzi Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu Şi câinii spre lanuri în noapte tot bat ― Strigoii la crâşmă în pod au intrat, Şi podul se vede bizar luminat De roşii fanare, galbene, verzi. Strigoii, din pod, îşi iau înapoi, Lăsate din viaţă, demult, amanete... Aşa spune basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâşmă, apar siluete Cu roşii fanare, galbene, verzi. Dar când despre ziuă cocoşu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roşii, galbeni şi verzi.	The Ghosts With lamps of red, yellow, and green night ghosts pass through fields of grain. Dogs bark at the black fields. Ghosts flow into the attic of the inn, the attic is lit extravagantly by red lamps, yellow ones, and green. From the attic the ghosts reclaim hostages from the times of their lives. A story I forgot tells how in the attic night, silhouettes appear with red lamps and yellow and green. Then, in the dawn, when the cock sings, a gathering of ghosts falls from the attic. Across the fields these ghosts are lost in red and yellow and green.
Marş funebru Ningea bogat, şi trist ningea; era târziu Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Şi-am plâns la geam, şi m-a cuprins delirul ― Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu. Un larg şi gol salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brună despletită Cânta purtând o mantie cernită, Şi trist cânta, gemând între făclii. Lugubrul marş al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... Şi-n geam suna funebra melodie, Iar vântul fluiera ca ţipătul de tren. Apoi, veni şi-o blondă în salon... Şi-aproape goală prinse, adormită, De pe clavir, o scripcă înnegrita ― Şi urmări, pierdută, marşul monoton. Înaltă, despletită, albă ca de var, Mi se părea Ofelia nebună... Şi lung gemea arcuşu-acum pe strună Îngrozitorul marş lugubru, funerar. Cântau amar, era delir, ― Plângea clavirul trist, şi violina ― Făcliile îşi tremurau lumina, Clavirul catafalc părea, şi nu clavir. Târziu, murea clavirul lung gemând; Luptau făcliile în agonie... Şi-ncet se-ntinse-o noapte de vecie, Şi-n urmă, greu, un corp am auzit căzând. Vai, de-atunci îmi pare lumea şi mai tristă. Viaţa-i melodie funerară... Şi nu mai uit nebuna lăutară ― Şi transfigurata, trista claviristă.	Funeral March Snow was falling; the hour was sad and late; Piano music stopped me by the window. While the wind whistled; I began to cry, to groan. Through curtains I saw a drawing room ― At the piano a blowzy dark-haired girl in a mourning cape. Her sad song floated between flaming candles: Chopin's dismal "Funeral March.'' Spellbound, she played it over and over. The song came through the closed window while the wind wept the wail of a train. A pale girl entered the room. Undressed and weary, she lifted from the piano a black violin and joined the tiresome march. With loose, tousled hair, pale as lime, she resembled mad Ophelia. Under her bow the strings moaned the mournful funeral march. As the two sang their pain, the piano and the violin joined their weeping. The candles flickered. On the piano I saw a corpse laid out. In a burst of agony, the piano died. The candles sputtered and went out. In gathering darkness I heard a body fall. The world's gloom has grown. I cannot forget the mad fiddler and the sad piano player. Life is a funeral song.
Pantofii Pantofi de aur, expuşi în vitrină, Veţi sta sub dantele, în nopţi de baluri, Şi-n ale valsului leneşe valuri Veţi râde prin săli, ― potop de lumină. Pe trist catafalc, cu tristă regină, Veţi sta în piciorul de gheaţă, şi sfânt, Şi-n trecerea vremii veţi arde-n mormânt, Pantofi de aur, expuşi în vitrină... Return to Romanian Poetry page	Shoes Golden shop-window shoes ― you will spend your days beneath lace dresses, your nights in the indolent waves of the waltz. Flood-lit ballrooms will hold your laughter. You will dress the icy feet of the sainted queen, sad in her coffin. In time, a grave will destroy you ― golden shop-window shoes. Return to JoAnne’s Home Page